Până la deschiderea următorului an școlar, Braşovul va dispune de 6 cabinete stomatologice pentru elevi şi studenţi. Trei există deja, alte trei se vor deschide la Şcoala Gimnazială nr. 2, la Colegiul „Unirea” şi la Colegiul „Nicolae Titulescu”.

     În cursul acestei veri vor fi amenajate trei cabinete stomatologice noi în unităţile de învăţământ, astfel că numărul acestora va ajunge în toamnă la 6.

   „În bugetul local pe anul în curs sunt prevăzute sumele pentru amenajarea şi dotarea celor trei cabinete noi, iar în perioada următoare, Direcţia de Servicii va demara procedurile de achiziţie a aparaturii. Noile cabinete se vor amenaja la Şcoala Gimnazială nr. 2, unde învaţă 1.500 de elevi, fiind cea mai mare şcoală gimnazială din oraş. Celelalte două cabinete se vor amenaja la Colegiul Naţional «Unirea» şi la Colegiul «Nicolae Titulescu». Pentru aparatura necesară acestor cabinete, este prevăzută suma de 180.000 lei”, a declarat , într-o conferinţă de presă, viceprimarul Brașovului, Costel Mihai.

     Amenajarea cabinetului de la Colegiul Naţional „Unirea” se va face odată cu lucrările de reabilitare a Corpului A, pentru care a fost semnat recent contractul de lucru cu constructorul.

  „Pentru amenajarea celorlalte două cabinete, urmează ca şcolile să ne trimită sumele necesare efectuării lucrărilor, urmând ca banii să fie alocaţi, cel mai probabil, la rectificarea bugetului local de luna viitoare sau din august”, a precizat viceprimarul.

    În ceea ce priveşte resursa umană, organigrama DSS va fi modificată astfel încât să poată fi angajaţi trei medici stomatologi şi patru asistente medicale.

 „Este posibil ca printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, să ni se permită, ca autoritate locală, să putem angaja şi plăti salarii pentru personal medical”, a mai spus edilul.

   Se estimează că cele trei cabinete medicale vor deveni funcţionale în luna septembrie sau octombrie a acestui an.


     În prezent, la Braşov funcţionează trei cabinete stomatologice şcolare: pe strada Memorandumului - destinat studenţilor Universităţii „Transilvania”, în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 19 - pentru elevii de gimnaziu şi la Colegiul „Transilvania” - pentru elevii de liceu.