Sari la conținut
bronz-european

Sportivul român Daniel Natea, legitimat la Clubul Sportiv Dinamo Brașov,  a cucerit medalia de bronz la categoria +100 kg, sâmbătă, la Campionatele Europene de judo de la Kazan din Rusia. Natea l-a învins în meciul decisiv pe Aleksandr Gordienko din Ucraina. În optima, sportivul lui Vasile Blendica a trecut  de austriacul Daniel Allerstorfer, în sferturi l-a învins pe ungurul Barna Bor, dar a pierdut semifinala cu israelianul Or Sasson, după care a dispus de Gordienko în meciul pentru locurile 3-5. Daniel Natea aduce a treia medalie de bronz delegației României la Europenele de la Kazan, după cele două obținute de Monica Ungureanu (48 kg) și Andreea Chițu (52 kg).

Comentarii

Ultimă oră