Sari la conținut
bronz-pentru-poloistii-brasoveni

Poloiștii de la Sportul Studențesc Corona Brașov au cucerit medaliile de bronz în Superliga de polo pe apă.  Studenții brașoveni au câștigat săptămâna trecută primele jocuri disputate sub Tâmpa cu 7-5 și 8-3. În meciul cu numărul trei, elevii antrenorului Aurelian Georgescu au pierdut confruntarea cu Dinamo București cu scorul de 11-10 (3-1, 3-3, 4-3, 1-3). Pentru trupa de sub Tâmpa au marcat: Hrvoje Benic 5 goluri, Zdravko Delas, Codrin Cotrău, Iulian Rădoi, Nicolae Oanță și Adrian Stan câte un gol fiecare. Sportul Corona a cucerit medaliile de bronz în acest sezon după ce a învins Dinamo, în deplasare, cu 10-8 (2-2, 2-1, 3-2, 3-3), în meciul patru al finalei mici din Superliga Națională. „Studenții" au câștigat astfel confruntarea cu 3-1 la general. În meciul patru pentru poloiștii brașoveni au punctat: Josip Jerkovic 4 goluri, Hrvoje Benic , Zdravko Delas, Iulian Rădoi, Nicolae Oanță, Radu Gospodinov și Edy Andrei câte un gol fiecare. Astfel Sportul Studențesc Corona Brașov a încheiat sezonul cu medaliile de bronz în Superliga Națională și cu cele de argint cucerite în Cupa României. Titlul de campioană națională a revenit formației CSM Digi Oradea, care a trecut în finală cu scorul de 3-0 la general de Steaua București, deținătoarea Cupei României.

Comentarii

Ultimă oră