Sari la conținut

Piloţii Vectra Racing au avut o săptămână bună şi, după şase probe speciale la raliul Dakar 2011, care se desfăşoară în America de Sud, se află pe locurile 21 (Mani Gyenes) şi pe 70 (Marcel Butuza). Cei doi s-au adaptat bine deşertului Atacama. După o probă specială de 456 km, Dakar-ul a ajuns în Arica, cel mai nordic punct al său de la mutarea în America Latină. În tabăra amenajată în Chile, aproape de graniţa cu Bolivia şi Peru, au ajuns doar 116 din cei 186 de motociclişti care au pornit în urmă cu o săptămână din Buenos Aires. La proba de pe 6 ianuarie, Butuza a avut necazuri cu partea electrică a motocicletei. „La kilometrul 50 al probei speciale, m-am oprit şi am pierdut peste 20 de minute ca să remediez problema”, a declarat pilotul braşovean. Ieri, a fost zi de pauză şi s-a făcut strategiile pentru următoarea săptămână, până la finişul raliului mai fiind de parcurs aproximativ 5.000 de km, 2.888 din aceştia fiind reprezentaţi de probele speciale.

Comentarii

Ultimă oră