Sari la conținut
cainele-tau-coafat-ca-la-hollywood

A coafat timp de doi ani câinele marelui actor de la Hollywood, George Clooney, iar acum a venit la Braşov, să toaleteze patrupedele din oraşul de la poalele Tâmpei.
Cătălin Radu s-a făcut remarcat la competiţii internaţionale de profil, iar acum pune totul în practică în frizeria canină din Braşov. A cunoscut un arbitru internaţional pentru expoziţii canine, care i-a spus că are talent şi l-a îndemnat să profeseze. Aşa a decis să urmeze cursuri de toaletare canină în Italia.
„Specializarea mea în Italia a fost făcută pe stripping, care înseamnă smulgerea părului la câini, este vorba despre câini cu păr dur, foarte aspru, pe care dacă-l tundem cu maşina facem mai mult rău, în sensul că în loc de un fir de păr o să iasă două, trei fire. Această operaţiune se poate face doar la câini cu păr dur, este un lucru pe care-l fac foarte puţini, pentru că este un lucru manual”, ne-a spus Cătălin Radu.
Câinele lui George Clonney.„Tot pe stripping am reuşit să fac de trei ori campionatul internaţional italian, obţinând rezultate foarte bune, remarcându-mă printre cei mai mari toaletatori din lume, printre care cei din Franţa, Belgia, Franţa, Olanda”, a mai spus Cătălin Radu. Iubeşte la nebunie patrupedele, pe care le coafează cu multă îndemânare şi răbdare în frizeria canină din oraşul de la poalele Tâmpei. „Pentru cineva care începe să tundă, cel mai greu este să tundă cu foarfeca, pentru că nu trebuie să faci găuri şi totul trebuie să iasă uniform”, a mai explicat braşoveanul. Este mândru că în Italia a coafat timp de 2 ani un câine special. Este vorba de patrupedul renumitului actor de la Hollywood, George Clonney.
Blăniţă de cinci stele. „Pentru început a fost o mare surpriză, pentru că cineva a telefonat, a zis că este un căţel foarte important şi i-am făcut ultima programare din ziua respectivă, la ora şase seara. Surpriza a fost într-adevăr foarte mare, căţelul apărând într-o dubiţă cu geamuri fumurii şi lângă cu două maşini de carabinieri, iar în spatele lor paparazzi. A coborât din maşină secretara şi mi-a spus că e câinele domnului George Clooney, marele actor de la Hollywood. A fost o adevărată plăcere pentru mine să-l tund, câinele se numeşte Einstein şi e un cooker American. Competiţiile internaţionale de toaletare canină la care a participat l-au stimulat să meargă mai departe, iar acum visul lui este să ajungă la o expoziţie canină în Stalele Unite ale Americii. Braşoveanul spune că totul este pasiune şi că animalele nu pot fi minţite niciodată.
Laura Nilescu

Comentarii

Ultimă oră