Sari la conținut
calancea-preia-lotul-universitar-de-fete-

Dan Calancea, antrenorul principal al prim divizionarei feminine de baschet Olimpia CSU Braşov, a fost numit în funcţia de selecţioner al lotului feminin universitar al României.

La începutul lunii iulie, echipa feminină a României va participa la jocurile universitare ce vor fi găzduite de Rusia.

A refuzat băieţii….

Antrenorul Olimpiei a condus în ultima vreme lotul universitar de baschet masculin al României, cu care a obţinut performanţe notabile : locul 11 la Universiada din Serbia 2009 şi a jucat sfert de finală împotriva Canadei, la Universiada din China 2011.

“ Cei din biroul federal al Federaţiei Române de Baschet mi-au propus să mă ocup în continuare de echipa de băieţi a României.

Am refuzat, deoarece de doi ani de zile antrenez echipa de fete a Braşovului şi am vrut să continui tot cu fete ! “ ne-a declarat Dan Calancea.

Ei vor conduce loturile

Tehnicianul Marcel Ţenter, de la Gaz Metan Mediaş, a fost numit antrenor al echipei naţionale de seniori, în timp ce funcţia similară a lotului naţional feminin va fi deţinută de Florin Nini, de la CSM Târgovişte.

La şedinţa Biroului federal al FRB, de la începutul săptămânii, au fost prezenţi 13 membri, fiind aprobaţi la propunerea Colegiului Central al Antrenorilor antrenorii loturilor României.

Astfel, la masculin vor activa Marcel Ţenter (seniori), Tudor Costescu (naţionala universitară), Hristu Şapera (naţionala under 20), Răzvan Cenean (naţionala under 18). La feminin au fost confirmaţi următorii antrenori: Florin Nini (senioare), Dan Calancea (naţionala universitară), Dan Fleşeriu (naţionala under 20) şi Florin Covaciu (naţionala under 18).

Cu gândul la Timişoara

Astăzi, în prima ligă de baschet feminin va avea loc o etapă intermediară, rundă în care fetele de la Olimpia CSU Braşov stau.

La fel se va întâmpla şi în etapa din acest weekend, când fetele antrenate de Dan Calancea au din nou ..liber !

În aceste condiţii, primul joc oficial al baschetbalistelor de la Olimpia Braşov, va avea loc peste două săptămâni, la Timişoara.

Partida va avea un caracter decisiv pentru Olimpia, care va trebui să joace totul doar pe cartea victoriei.

” Cu Danzio, la Timişoara, nu luăm în calcul decât varianta victoriei.

Orice alt rezultat ne scoate în afara obiectivului: prinderea unui loc în play-off !

Chiar şi aşa, vom sta şi cu ochii pe jocul de la Alexandria, dintre formaţia locală şi Sportul Studenţesc.

Dacă bucureştencele vor câştiga în Oltenia, se vor califica în play-off indifferent de rezultatul jocului nostru” a mai spus tehnicianul echipei de sub Tâmpa, Dan Calancea.

Indiferent de rezultatele care se vor înregistra în ultima rundă, Olimpia CSU Brasov nu poate scăpa locul 9 la finalul sezonului regulat.

Comentarii

Ultimă oră