Asociația Zâmbește Pentru Viitor îi invită pe brașoveni în data de 5 decembrie 2017, începând cu ora 17.30, la prima ediție a evenimentului caritabil „Călătoria Talentelor”.

  „Călătoria Talentelor” este un spectacol unic în Brașov. El este realizat de către copiii din centrele de plasament și a fost gândit și organizat de către un orfan, care a crescut, dar nu a uitat nici o clipă anii în care a tânjit după o familie.

 Ideea i-a venit lucrând cu copiii în centrele de plasament și descoperind că aceștia au reale talente, pe care și-a dorit să le poată susține într-un anumit mod. Și astfel s-a născut ideea spectacolului-concurs „Călătoria Talentelor”, la care participă copii din centrele de plasament din județul Brașov.

    Prin acest spectacol-concurs, organizatorii își propun să poată să le ofere copiilor defavorizați burse de studiu spre perfecționarea talentelor lor. „Călătoria Talentelor” are scopul de a identifica tinerii talentați la muzică și dans și a le susține pregătirea în domeniile respective, printr-o bursă lunară, în acest mod oferindu-li-se șansa să lucreze și să își perfecționeze talentul cu profesioniști dornici să-i ajute.

  Până la competiția propriu-zisă adolescenții au trecut printr-o probă de preselecție, probă jurizată de către persoane specializate.

   În seara de Moș Nicolae va avea loc finala, etapă ce este transformată într-un eveniment caritabil, unde pot fi prezenți toți brașovenii dornici să-i susțină și să-i încurajeze pe concurenți!

  Fiecare concurent înscris în competiție va primi o diplomă de participare. Vor fi acordate și diplome speciale pentru primele trei locuri. Cu toate acestea, doar primii doi clasați vor beneficia de bursele puse la dispoziție de organizatori și partenerii lor, bursele constând în cursuri de canto și de dans, cursuri susținute de profesioniști. Locul trei va beneficia de un premiu din partea organizatorilor.

  Dar sunt pregătite multe surprize plăcute pentru participanții la concurs și pentru cei mai talentați dintre ei, astfel încât, la final, toți cei implicați vor avea ceva de câștigat: împlinire, mulțumire, încredere în sine, un prieten, dar și mai important, o viață mai bună. 

    „«Călătoria Talentelor» este un spectacol unic în Brașov. Cel mai frumos Moș Nicolae pentru copiii din centrele de plasament, vine pe 5 decembrie 2017, la Centrul Cultural Reduta. Cu numai 20 de lei se poate cumpara o invitație la spectacol și se poate dărui un zâmbet în prag de sărbători”.

  Brașovenii pot susține acești copii minunați, talentați participând la spectacol.
„Călătoria talentelor”- o poveste care ne unește mari și mici, pentru un zâmbet pentru viitor...

  Evenimentul caritabil se desfășoară la Centrul Cultural Reduta din Brașov, chiar în seara de Moș Nicolae, marți 5 decembrie 2017, de la ora ora 17.30.

  Invitațiile se pot găsi la numărul de telefon 0773 78 70 71 sau în ziua evenimentului, la Centrul Cultural Reduta.

  Prezentator: Onelia Pescaru.

   Participare: 20 lei.

    (Spectacol organizat de Asociația „Zâmbește pentru Viitor” Brașov în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, pentru promovarea și susținerea talentelor artistice ale copiilor proveniți din centrele de plasament brașovene).

   Detalii pe site-ul organizației http://zambestepentruviitor.org .