După despărțirea de Daniel Bona, conducerea lui AFC Harman a ajuns la un acord cu Călin Moldovan, care astazi va și conduce primul antrenament al echipei.

Moldovan a evoluat ca jucător la echipe precum FC Brașov, Gaz Metan Mediaș, Tractorul Brasov, ulterior, în calitate de antrenor pregătind pe Luceafărul Oradea, Forex Brasov sau Metalurgistul Cugir. De altfel, de echipa din județul Alba tehnicianul brașovean s-a despărțit de curând, după patru ani de colaborare, lăsând-o pe locul al doilea în seria a IV-a a Ligii a III-a.

„În urma rezilierii contractului cu Daniel Bona, am căutat să găsim cât mai repede omul potrivit, neavând prea mult timp la dispoziție. Vreau să spun că ne pare rău pentru Daniel, dar atunci când lucrurile merg prost, trebuie să se întâmple ceva. Am avut mai mulți antrenori în vizor, dar aflând că, de curând, Călin s-a despărțit la rândul lui de Metalurgistul Cugir, am decis să discutăm. Am colaborat bine cu el, în trecut, la Forex, îl cunosc foarte bine, iar experiența lui de la Cugir spune multe. A stat patru ani acolo și mereu a fost pe primele locuri cu echipa, indiferent că era în seria a IV-a sau seria a V-a. Nu așteptăm să «mute munții» deodată, acum, pe finalul acestui sezon, dar speranțele noastre către un progres sunt clare pentru campionatul următor. Bineînțeles, în situația în care ne aflăm, nu suntem nici măcar scăpați de la retrogradare, dar totuși, valoarea lotului, experiența noului antrenor și șocul care sperăm să se producă, ne vor scuti de aceste emoții și vom putea pregăti sezonul următor”, ne-a declarat Ilie Luca, directorul sportiv al Hărmanului, echipă care, cu 25 de puncte, ocupă locul 11 din 16 echipe în clasamentul C5.

Daniel Bona s-a despărțit de AFC Hărman după ce în etapa din weekend echipa a fost învinsă pe terenul ultimei clasate, CS Iernut, scor 2-3.