Sari la conținut

Calitatea vieții se va îmbunătăți în orașul Rupea, prin investiții în infrastructură de apă și canalizare

Investițiile derulate de Compania Apa Brașov, din fonduri europene, începând cu anul 1999, au dus la introducerea de rețele de apă și de canalizare noi, în multe din localitățile județului Brașov. Beneficiile acestor lucrări se răsfrâng asupra populației, prin creșterea calității vieții, prin grija față de sănătatea publică și nu în ultimul rând, prin protejarea mediului înconjurător.


Programul Operațional de Infrastructură Mare și Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă sunt două instrumente prin care am accesat fondurile necesare dezvoltării infrastructurii de apă și canalizare în 13 localități din județ. Am prezentat în comunicatele anterioare, la modul concret, lucrările prevăzute pentru Feldioara, Hărman și Prejmer. Astăzi, continuăm cu orașul Rupea.


Astfel, infrastructura de apă va fi extinsă și reabilitată, pe o lungime de aproximativ 4 km, în valoare de 1,52 milioane de euro, pe străzile:
1 decembrie 1918
Republicii (DJ 132)
Republicii (DJ 105A)
Târgului
A.P.Bănuț
Cimitirului
Cetății
Republicii
Sergent B. Nicolae


De asemenea, vor fi realizate lucrări și pentru extinderea și reabilitarea rețelei de canalizare, pe o lungime de aproximativ 4,5 km, în valoare de 1,45 milioane de euro, pe următoarele străzi:
1 decembrie 1918
Cimitirului
Târgului
Pârâului
Republicii
15 Noiembrie
Cetății
Republicii
Sergent B. Nicolae

Valoarea totală estimată a lucrărilor, în orașul Rupea , este de 2,97 milioane de euro, fără TVA.


Aceste investiții fac parte din „Proiectul regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Brașov / Regiunea Centru”. Localitățile care vor beneficia de investiții prin intermediul Programului Operațional de Infrastructură Mare și a Programului Operațional de Dezvoltare Durabilă sunt: municipiile Brașov, Săcele, Codlea, orașele Rupea, Ghimbav, comunele Hoghiz, Prejmer, Hărman, Feldioara, Hălchiu, Sânpetru, Bod și Homorod.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 250 de milioane de Euro.

Comentarii

Ultimă oră