Aro Palace şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Braşovean vă invită să intraţi pe poarta cea mare a Complexului „Cetate” la ediţia a IV-a a Târgului „Cămara de iarnă”.

Evenimentul are loc vineri, între orele 16.00 şi 21.00, sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 şi 21.00, unde aveți ocazia să vedeți şi să cumpărați produse tradiţionale, murături ţărăneşti şi conserve de legume preparate după metode tradiţionale, vin fiert şi ţuică fiartă.
Suntem în perioada în care bunii gospodari se pregătesc de iarnă, iar cămara se bucură de o atenţie specială.
Evenimentul este reflectarea publică a dorinţei noastre de a oferi oaspeţilor produse alimentare de cea mai bună calitate, preparate cu atenţie şi răbdare, ca şi cele din gospodăria proprie, mai sănătoase şi pline de savoare. Pentru asta ne-am aprovizionat din pieţe, cu gogonele, castraveţi, conopidă, varză albă, varză roşie, morcovi, ţelină, păstârnac şi pătrunjel, sfeclă roşie, păstăi de fasole verde, ridichi de lună, dar şi cu fructe: mere ionatane sau golden, pere de toamnă, prune, gutui, struguri albi cu bobul mare, fiind atenţi ca toate să provină din zone nepoluate.
„Borcanele de murături, zacuşti şi gemuri sunt aşezate pe piese de mobilier ţărănesc autentic, pentru că suntem constant interesaţi să valorificăm spaţiul Complexului Cetate din perspectiva turismului cultural, în cazul de faţă prin crearea unei alte posibilităţi de întâlnire directă dintre bucătari – creatorii de artă culinară şi consumatorii de artă culinară, amatorii de produse pregătite după reţete folosite de sute de ani”, au pre­cizat reprezentanții so­cie­tății Aro.
De altfel, expoziţia de murături este rezultatul unei competiţii interne între restaurantele companiei Aro Palace privind calitatea murăturilor pentru iarnă.
Pentru că mu­răturile merg bine cu afumături şi un strop de vin românesc, vom avea în curtea Cetăţii şi câteva standuri cu produse alimentare specifice diferitelor zone ale regiunii: zacuşti şi gemuri, preparate din carne, brânzeturi de casă, miere şi alte produse tradiţionale.
Vineri, 19 octombrie, este pregătită o seară de muzică la Salonul Medieval din Cetate, unde vom oferi oaspeţilor ocazia de a gusta din meniul Judelui Braşovului, unde aro­mele de cimbru, rozmarin şi busuioc se îmbină perfect cu murăturile asortate şi vinul alb de Recaş, toate în limita a 90 lei de persoană. Rezervările se fac direct la şeful Restaurantului Cetate, tel. 0268417614.
Sâmbătă, 20 octombrie, între orele 13.00 şi 15.00, Alexandru Stănescu, un pasionat de reconstituiri de gastronomie antică şi medievală, va prezenta arta asezonării condimentelor şi plantelor aromatice în pregătirea murăturilor, cu brânzeturi proaspete şi maturate sau cu preparate la grătar, în cadrul unor ateliere unde braşovenii pot degusta şi aprecia savoarea acestora.
„Evenimentul constituie şi un omagiu pe care îl aducem unui bun prieten, dl. Ioan Sorin Apan, trecut la cele veşnice în urmă cu aproape trei luni, un împătimit al antropologiei culturale şi al civilizaţiei populare româneşti, fără de care primele ediţii ale Târgului «Cămara de iarnă» ar fi fost mult mai sărace în conţinutul ideatic şi în sensul «înlăuntrului» exponatelor”, au anunțat organizatorii.