Sari la conținut

Campanie de prevenire a victimizării minorilor

campanie-de-prevenire-a-victimizarii-minorilor

Tinerii nu acordă întotdeauna atenţia cuvenită unor reguli elementare de comportament şi ajung cu prea multă uşurinţă în postura de victime ale infracţiunilor.


Exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă primul şi cel mai solid „scut” împotriva hoţilor şi altor categorii de infractori. Aceste deprinderi sunt de natură să prevină indiferenţa, neglijenţa, naivitatea, credulitatea în orice împrejurări care favorizează diverse delicte.


Indiferent de locul unde se află, copiii sunt categorii de persoane cu un risc victimal crescut din cauza constituţiei lor fizice, capacităţii reduse de anticipare a pericolului precum și a naivităţii. Tocmai de aceea, părinţii, profesorii și nu în ultimul rând poliţiştii trebuie să-i înveţe pe aceştia cum să evite anumite situaţii care îi pot transforma în victime și ce anume trebuie să facă dacă totuşi se întâmplă astfel de lucruri.

Recomandări preventive:
1. Nu furnizați informaţii despre adresă, programul părinţilor și al vostru necunoscuților! Evitați în general să discutați cu astfel de persoane.
2. Nu deschideți uşa persoanelor necunoscute care sună la interfon (indiferent de pretextul folosit de aceștia) și uitați-vă mai întâi pe vizor atunci când cineva sună la ușă!
3. Nu povestiți prietenilor de la școală sau anturaj despre bunurile sau banii pe care îi dețin părinții voștri. Chiar dacă ei nu sunt infractori, aceste informații pot ajunge laurechea altora interesați de astfel de lucruri.
4. Nu aduceți în casă persoane pe care nu le cunoașteți foarte bine și anunțați-vă părinții despre prietenii sau colegii pe care doriti să-i invitați acasă!
5. Încuiați ușa după ce ați intrat în casă! O anumită categorie de infractori profită de ușile descuiate și fură ce găsesc în holurile locuințelor!
6. Nu purtați la vedere cheia de la locuință și nu o ascundeți în locuri în care ar putea fi găsită ușor de răufăcători.
7. Nu circulați noaptea pe străzi lăturalnice sau prin parcuri iar dacă sunteți nevoiți, nu mergeți niciodată singuri în aceste zone.
8. Nu purtați obiecte de valoare în mod ostentativ și nu vă lăudați cu bunurile pe care le aveți asupra voastră.
9. Încercați pe cât posibil să nu folosiți telefonul pe stradă, puteți fi urmăriți și deposedați de el.
10. Nu urcaţi în lift cu persoane necunoscute.

Există o anumită categorie de infractori care folosesc internetul pentru a câștiga încrederea minorilor și a-i întâlni. Fiți atenți:
- Oamenii de pe internet, din chatroom-uri, pot fi altcineva decât cine credeţi voi că sunt!
- Nu dați informații despre voi, despre prietenii voștri altor persoane cu care discutați pe internet!

Comentarii

Ultimă oră