Primăria orașului Zărnești și Asociația de Protecție a Animalelor Milioane de Prieteni organizeaza o nouă acțiune de sterilizare, microcipare și înscriere în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân.
   Împreună cu echipa AMP, la acțiune va lua parte și un medic veterinar venit din Franța, dr. Valerie Girodit, pentru a-i ajuta pe localnici să intre în legalitate. 
  “În ultimele 10 luni, cât a trecut de la parafarea colaborării dintre noi, Asociația a sterilizat în medie 30 de câini pe lună, câini care au fost microcipați în propriile curți, apoi au fost preluați chiar de acasă de la oameni, au fost aduși la Brașov, la cabinetul nostru, au fost sterilizați și înscriși în RECS. Asta înseamnă că aproape 300 de câini cu stăpân au fost deja sterilizați în Zărnești. Acum mergem mai aproape de oameni, cu doi medici veterinari, pentru a putea steriliza cât mai mulți câini posibil”, spune doamna Cristina Lapis, președinte AMP.
  Cu această ocazie vor fi inaugurate și noile boxe postoperatorii instalate de AMP în cabinetul veterinar aflat în incinta Adăpostului Public din Zărnești.    
  Acțiunea se va desfășura la Zărnești, vineri, 16 iunie, începând cu ora 11.00.