Pentru copiii cu dizabilităţi, atelierele de creaţie sunt o şansă unică de terapie, dezvoltare şi valorizare. Numai că materialele necesare pentru organizarea unor astfel de ateliere nu sunt subvenționate de stat.

    Din acest motiv, Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu“ din Făgăraș lansează campania „Hai să-i ajutăm să fie creatori de frumos!“, campanie ce se desfășoară în perioada 5-25 martie 2018.

  În cadrul acestui proiect, făgărășenii cu suflet mare pot dona pentru cei 100 de copii cu nevoi speciale din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Făgăraș: cartoane, plastilină, hârtie, aracet, carioci, biluțe, mărgele, foarfeci cu model, perforatoare cu model, materiale textile, pistoale de lipit, ghilotină de tăiat hârtia și...cam tot ce este necesar pentru un atelier de creație.

  „Pentru că materialele necesare nu sunt subvenţionate de stat, copiii de la CSEI Făgăraş au nevoie de noi pentru a putea continua aceste ateliere. Haideţi să îi ajutăm să lucreze!“, este mesajul organizatorilor campaniei.

   Produsele pot fi duse la sediul Asociației din str. Tudor Vladmirescu, nr. 16A, joia, între orele 8.00-20.00 sau la Biserica Brâncoveanu, în zilele lucrătoare și sâmbăta între orele 7.30-8.00 sau 16.30-17.30 și duminica în intervalul 8.30-10.00.