Sari la conținut

Campanie murdară la Braşov împotriva candidatului liberal pentru fotoliul de la Cotroceni. Multe dintre banerele cu Crin Antonescu amplasate în oraş au fost distruse luni noaptea.

Autorii, deocamdată necunoscuţi, au avut grijă să lipească în loc, afişe cu candidatul portocaliu. PNL Braşov a sesizat Biroul Electoral Judeţean care va analiza miercuri sesizarea. Fapta ar putea încălca şi prevederile legii penale la infracţiunea de distrugere. 3 maşini pe care fuseseră amplasate bennere cu Crin Antonescu au fost lăsate luni, la ieşirea din Braşov spre Stupini, în zona Bartolomeu şi în Dârste. Marţi dimineaţă, reclamele electorale cu Crin Antonescu au fost găsite rupte iar în locul unora dintre ele, culmea, au apărut tocmai afişe cu candidatul portocaliu la prezidenţiale. Şi bannerul amplasat pe clădirea unei reprezentanţe auto din Braşov, a fost distrus. Camerele de supraveghere este posibil să fi surprins autorii. Reprezentanţii PNL Braşov au depus imediat o reclamaţie la Biroul Electoral Judeţean dar şi imaginile cu bannerele distruse. Biroul Electoral Judeţean va analiza sesizarea de la PNL, cel mai probabil miercuri, şi va decide dacă se impune sesizarea Inspectoratului Judeţean de Poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Comentarii

Ultimă oră