Sari la conținut

Campionul Brașovului luptă de acum în eternitate

campionul-brasovului-lupta-de-acum-in-eternitate

Un luptător născut de Ziua îndrăgostiților

S-a născut de Ziua îndrăgostiților - 14 februarie- și toată viața i-a fost iubire. Pentru sport, pentru familie și pentru tinerii sportivi pe care i-a crescut și i-a făcut, la rândul lor, campioni.

Peste câteva zile ar fi împlinit 86 de ani. El, luptătorul, campionul, a fost întotdeauna om blajin și om vesel . Și om bun. Și a dispărut la fel de modest și demn cum a știut să trăiască toată viața.

Brașovul și-a așteptat la gară campionul

Primul campion mondial al României strângea , în august 1961, pe peronul gării din Brașov toată suflarea orașului. Brașovenii erau tare mândri de aurul de la Yokohama. Iar Valeriu Bularca era campionul lor.

"Aşa a fost la Yokohama"

-e cartea care povestește victoria brașoveanului în Țara Soarelui Răsare.

Mai e o carte care spune legenda. "Stelele Brașovului". Atât. Puține știri. Puține interviuri.

Deși Valeriu Bularca a fost primul român campion mondial la lupte greco-romane și primul român medaliat vreodată la CM, deși a format la rândul lui, zeci de campioni care i-au călcat urmele , ultimii ani i-au adus aceeași nedreaptă uitare cu care ne-am obișnuit deja în România acestor timpuri.

" Lumea nu mai este interesată azi decât de fotbal- spunea, resemnat cumva, luptătorul. Cine mai știe azi de Bularca? Cine mai vorbește de campionii de altădată? Dacă mai vezi vreo știre 'din sport' e despre a nu știu câta nevastă a lui Ilie Năstase, nu despre sport"

A fost doar un campion...

S-a nāscut la Întorsura Buzăului și a început să practice luptele greco-romane la Steagu Roşu Braşov. Apoi s-a transferat la Clubul Sportiv Şcolar Dinamo Braşov. A fost de opt ori consecutiv campion naţional, între 1957 şi 1964.

În 6 iunie 1961, Valeriu Bularca a intrat în istoria sportului românesc, devenind primul român campion mondial de seniori la lupte greco-române, la Yokohama, în Japonia, după ce s-a impus la categoria 73 de kilograme.
Trei ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Valeriu Bularca a câştigat medalia de argint, la categoria 70 de kilograme. A mai fost medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de la Budapesta, din 1958, tot la categoria 73 de kilograme. Era prima medalie cucerită de un român la CM. Zeci de alte titluri s-au adunat printre trofee: balcaniade, spartachiade... Tot ce a însemnat competiție și lupte.

După retragerea din activitatea competiţională, Valeriu Bularca a devenit arbitru internațional. 15 ani a colindat lumea ca arbitru. A fost antrenor internațional , dar nu a vrut cu nici un chip să-și lase țara. Și a rămasantrenor de lupte la clubul Steagu Roşu Braşov. Și la Dinamo. A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului. Și a rămas, trup și suflet legat de lumea sportului până la final de drum lumesc. În 2012, Consiliul Județean Brașov îl făcea " Cetățean de onoare al județului ".

"O țară fără sport nu e una civilizată"

Suferea teribil bătrânul - și mereu tânărul!- luptător pentru declinul sportului românesc.

"Avem nevoie de medici, avem nevoie de profesori, dar avem nevoie și de sport. O țară care nu investește și în sport nu este o țară civilizată "- spunea Valeriu Bularca.

Campionul brașovean privea cu neputință cum ni se irosesc talentele din cauza subfinanțării cronice.

Astăzi, fără suportul financiar al familiei, un copil român are șanse minime să mai ajungă campion. Și cum    talentul nu alege... Brașovul și România cresc astăzi mult mai puțini campioni decât în anii huliți ai "Epocii de aur".

Și motivația pentru sport a copiilor e alta. Astăzi, în era gadget-urilor, este chiar o dramă faptul că din ce în ce mai puțini copii fac sport și atât de mulți părinți le fac rost de " scutiri medicale":

" Pe vremea mea , sportul era calea pentru o viață mai bună, o șansă să vezi lumea, să te deschizi . Astăzi e mai greu să motivezi un copil să facă sport " recunoștea luptătorul.

"Mie munca mi-a adus tot ce mi-am dorit"

Copil învățat de timpuriu cu munca și cu trântele vieții , Valeriu Bularca nu a știut ce e boala. Trecuse bine de 80 de ani fără să obosească, fără să abandoneze, fără să renunțe la zâmbet sau la optimism.

" Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt bine! Pe mine munca m-a făcut mereu să fiu bine și să nu cer sau să aștept de la nimeni nimic!"- spunea campionul Brașovului.

Un luptător până la sfârșit

O fată doctoriță. Un băiat manager. Trei nepoate superbe, pe care le-a păstorit pe rând... De la primii pași, la prima rachetă ori primul bazin , până la coronițele de la școală și medalii. Fetele lui bunicu'! Mândria supremă a anilor din urmă.

O vitrină cu trofee. Două cărți  care duc în eternitate amintirea campionului de sub Tâmpa . O stea, mutată la stele...

Și de acum... Nemurirea!

Rămas bun, campionule!

Nu am știut a te cinsti cum se cuvine în acești ani tulburi în care am uitat până și de noi...

Locul tău la neuitare, însă, nu îl poate lua nimeni.

Brașovul își va aminti întotdeauna de primul lui campion mondial. Și de un august fără egal, în care toată suflarea orașului își aștepta , cu dragoste, campionul.

Campionul Braşovului va fi condus pe ultimul drum joi, 9 februarie, la ora 14.30, la Cimitirul Dârste.

Comentarii

Ultimă oră