Sari la conținut

Proiectul de hotărâre adoptat în 2008 de consilierii locali privind realizarea unui campus universitar în zona Institutului de cercetare a cartofului Braşov a fost modificat. Plenul forului deliberativ local a decis schimbarea planului urbanistic zonal, în sensul  adăugării a încă unui etaj la regimul de înălţime iniţial. Respectivul campus va fi compus din 11 clădiri cu laboratoare pentru cercetări în domeniul energiei durabile. Laboratoarele vor testa diferite sisteme de energii regenerabile, bazate pe pompe de căldură şi sisteme fotovoltaice. Proiectul mai prevede şi edificarea a două cămine universitare. Proiectul, aflat în curs de implementare, este derulat de Universitatea „Transilvania”, cu fonduri europene nerambursabile, surse proprii şi de la bugetul de stat. Perioada de realizare este de 36 de luni, până în martie 2012.

Comentarii

Ultimă oră