Primele zboruri vor transporta 300 de refugiați sirieni proveniți din Iordania, în cadrul unui program de primire a 10.000 de refugiați până la sfârșitul anului. După formalitățile administrative și după ce vor fi supuși unui examen medical, refugiații vor fi transportați progresiv spre 36 de orașe de pe întreg teritoriul Canadei.  Din ianuarie 2014, peste 3.500 de refugiați sirieni au fost primiți în Canada, sprijiniți de persoane particulare sau de organisme private, a precizat Ministerul Imigrației.