Cea mai așteptată autostradă din România, autostrada Sibiu-Piteşti, vitală pentru industria auto locală, ar putea intra în linie dreaptă anul viitor. Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, promite că lucrările la Autostrada Sibiu-Piteşti vor începe la mijlocul anului viitor. „La jumătatea anului 2016 vor începe efectiv lucrările. Până atunci, vor fi dezbateri locale în fiecare judeţ străbătut de acest tronson, pentru a identifica eventualele probleme punctuale. Sunt cinci tronsoane, din care două sunt capetele, la sfârşitul anului vom avea caietele de sarcini şi vom putea demara licitaţiile pentru sectoarele de capăt, astfel ca la jumătatea anului să înceapă efectiv lucrările", a declarat ministrul Transporturilor. Ministrul a mai declarat la Adevarul Live că centura Bucureştiului, de la A1 la A2 pe partea de nord (Chitila - DN1), ar putea fi gata anul viitor şi tot atunci vor demara licitaţiile şi pentru partea de sud.
 Legat de Comarnic-Braşov, autoritățile vor licita capetele drumului, dar numai după studiile geotehnice, scrie realitatea.net. „Până atunci, vom pregăti variantele ocolitoare de la Comarnic şi Buşteni, pentru a asigura o mai bună fluenţă a circulaţiei".