Anul şcolar 2021-2022 începe pe 13 septembrie 2021 pentru elevi şi se încheie pe 11 iunie 2021, are 34 de săptămâni, potrivit unui Ordin de ministru.

 

Este împărţit în două semestre şi trei vacanţe, din care două pentru toţi elevii, plus o vacanţă pentru elevii din ciclul primar şi copiii de la grădiniţă, fiind unul dintre cei mai scurți ani școlar din istoria recentă.


Semestrul I: 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.


Semestrul al II-lea: 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022, cu includerea programului „Școala Altfel” în perioada 8 – 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.


Vacanțele elevilor sunt programate astfel:


25 – 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;


23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;


15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;


Din 11 iunie 2022 și până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023 este vacanța de vară.


Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.


Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.