Sari la conținut
cantece-de-munte-pe-postavarul

Muntomanii braşoveni sunt aşteptaţi duminică, 20 august, de la ora 12, pe platoul de lângă refugiul Salvamont din Postăvarul, la prima ediţie a evenimentului „Cântări de munte”.

Astfel, va avea loc un concert al trupei concurs de cântece de munte, dar şi un concert al trupei CALEnDAR. Evenimentul este organizat de Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor.

Concursul va avea două secţiuni, una de interpretare, iar cealaltă de compoziţie, și regulile vor fi simple: cei care vor să participe trebuie să ştie să cânte sau îşi prezinte compoziţia, fără a exista mari pretenţii.

La această primă ediţie a evenimentului sunt aşteptate aproximativ 100 de persoane, concurenţi şi spectatori.

Comentarii

Ultimă oră