Sari la conținut
caravana-auto-se-muta-la-teliu

În acest weekend, peste 80 de piloţi se vor întrece la Teliu la a cincea ediţie a Trofeului Teliu, competiţie ce îl omagiază de maestrul sportului Eugeniu Ionescu Cristea, care a dispărut dintre noi în anul 2011. Cursa de la Teliu este a treia etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. La startul cursei se vor prezenta 82 de piloţi printre aceştia numărându-se multiplul campion naţional, Lucien Hora, la bordul unui monopost Lola F3000, Paul Andronic la volanul unui Mitsubishi Lancer EVO IX, braşoveanul Liviu Savu pe un Mitsubishi Lancer EVO VIII sau Eduard Stan la volanul unui Subaru. Cu siguranţă, cele mai spectaculoase vor fi şi de această dată maşinile istorice, iar competiţia se anunţă extrem de interesantă. Veteranul pilot braşovean Gunther Graef, va lua startul la bordul unui BMW 1602, Horaţiu Ionescu Cristea va participa la această cursă la volanul unui Ferrari 308 GTB, iar Dan Spuderka va concura la bordul unui Alfa Romeo GT AM. Foarte interesantă va fi şi evoluţia lui Marian Răduţă pe superba Legend Car. Din acest an, regulamentul de desfăşurare al Campionatului Naţional de Viteză în Coastă a fost modificat, astfel că în acest weekend se va alerga astfel: sâmbătă se vor desfăşura antrenamentele, iar duminică sunt programate manşele de concurs. Pentru buna desfăşurare a întrecerii, circulaţia rutieră pe DN10 Braşov-Buzău (km119 -  km127) se va închide după cum urmează: sâmbătă între orele 07.30-12.30 şi 13.30-20.30 şi duminică între orele 07.30 – 16.30.

Comentarii

Ultimă oră