Sari la conținut
cartu-are-nevoie-de-noroc

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, este de părere că tehnicianul Sorin Cârţu poate salva formaţia CSMS Iaşi de la retrogradare numai dacă va avea noroc. „Sorin Cârţu poate salva Iaşiul dacă are noroc. Fără noroc nu, poate să fie şi Mourinho acolo. Cârţu pe unde a fost a făcut treabă bună. E grea meseria asta de antrenor, e înfiorătoare, mă şi mir cum Ferguson ăla a rezistat atâţia ani pe bancă şi nu a crăpat până acum. E bun şi whisky-ul, face vasodilataţie. E o meserie cu stres, îţi mănâncă sufletul", a menţionat Dragomir. Preşedintele LPF îl laudă pe Dan Petrescu rezultatele obţinute în campionatul Rusiei şi afirmă că acesta a fost propus la echipa naţională în 2011. „Dan Petrescu e tare ca antrenor, îi place meseria asta foarte mult. El a fost propus la naţională, am fost martor. Era gata-gata să fie selecţioner. Dar nu ştiu ce s-a întâmplat, nu îmi mai amintesc", a spus, zâmbind, Dumitru Dragomir.

Comentarii

Ultimă oră