Partida dintre FC Braşov și Petrolul, scor 0-1, a adus şi un caz controversat, iar stegarii speră să profite de pe urma lui și să obţină victoria la masa verde. Goalkeeperul Petrolului, Pecanha, a fost eliminat în penultima etapă a sezonului trecut şi suspendat două etape. Cum în România a fost înfiinţată o nouă competiţie, Cupa Ligii, a apărut discuţia dacă şi în această întrecere sunt ispăşite etapele de suspendare. Practic, dacă se ia în calcul şi Cupa Ligii, Pecanha avea drept de joc contra Braşovului, deoarece îşi ispăşise ultima etapă de suspnedare în meciul cu "U" Cluj. În caz contrar, Petrolul ar urma să piardă meciul cu 3-0. Răzvan Lucescu spune însă că n-a riscat nimic introducându-l pe Pecanha, deoarece a primit acceptul din partea Ligii Profesioniste. „Cum să fie suspendat Pecanha? A jucat într-un meci din competiţiile interne, am avut şi confirmare de la Ligă. Nu-şi au rost astfel de discuţii", a declarat Răzvan Lucescu. Antrenorul Petrolului este contrazis însă de Constantin Zotta, preşedintele formației FC Braşov. Acesta spune că regulamentul ar trebui să-i dea dreptate echipei pe care o reprezintă. „Am contestat dreptul de joc al lui Pecanha. Dar nici nu era necesar să contestăm pentru că organele competente se sesizează din oficiu. Articolul 42 spune că etapele de suspendare se marchează începând cu prima etapă din campionat şi Cupa României, nu din Cupa Ligii", a declarat Constantin Zotta. Dilema în acest caz a apărut după ce Steaua nu l-a folosit pe Lucian Sânmărtean nici în Cupa Ligii, nici în prima etapă. Mijlocaşul campioanei României a fost eliminat în finala Cupei României şi îşi ispăşise practic suspendarea în Supercupă şi Cupa Ligii, dar s-a speculat că Steaua n-a vrut să rişte şi nu l-a trecut pe foaie pentru meciul cu Rapid, din prima etapă a Ligii I.