Sari la conținut

Cât ne costă lipsa autostrăzii Comarnic-Brașov

cat-ne-costa-lipsa-autostrazii-comarnicbrasov

La doi ani de la licitaţia pentru concesionarea autostrăzii Comarnic-Braşov, acest proiect se află într-o stare de incertitudine mai mare decât la început. Lipsa acestei artere de circulaţie are însă un preţ pentru România: zeci de milioane de euro pierdute anual.

Incapacitatea autorităţilor de a demara proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov costă bugetul de stat, dar şi buzunarele românilor zeci de milioane de euro anual, timp în care ministrul Transporturilor, Ioan Rus, pare a duce cu vorba românii în privinţa începerii lucrărilor. Ioan Rus pare a uita declaraţii făcute cu doar două luni în urmă, dar nu ezită să facă alte promisiuni. În februarie, ministrul dădea asigurări că discuţiile privind concesiunea nu vor fi tărăgănate dincolo de aprilie.

„Dacă găsim o variantă acceptabilă pentru toată lumea, proiectul ar putea să meargă mai departe. Dacă nu, și se mențin datele actuale, va trebui să găsim o altă construcție a acestui proiect. Pe aceste coordonate ale restructurării proiectului continuăm până în luna aprilie discuțiile cu partenerii din consorțiul Vinci-Strabag-Aktor”, spunea Rus, citat de Agerpres.

La mijlocul lunii aprilie, ministrul vine cu promisiuni şi mai mari. Nu numai că parteneriatul concesiunii rămâne luat în calcul (la un an şi jumătate după desemnarea celor trei firme drept câştigătoare), dar, mai mult, lucrările vor începe chiar în acest an. “Pentru autostrada ­Comarnic-Braşov suntem în negocieri cu Banca Europeană de Investiţii, cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu bugetul statului, cu tehnicieni care au diverse variante de soluţionare. Ce pot să spun este că în acest an această autostradă va începe. Suntem în negocieri strategice, adică o facem din fonduri europene sau ca şi concesiune”, a spus miercuri Ioan Rus.

Pot porni lucrările în acest an? În nici un caz. Potrivit informaţiilor difuzate chiar la de începutul acestui an chiar de ministerul pe care îl conduce, după semnarea contractului de concesiune, care, reamintim, nu a avut încă loc, există o aşa-zisă perioadă preliminară de 12 luni în care se fac activităţi de investigare a terenului şi proiectare, activităţi complementare de obţinere a finanţării.

CONTINUAREA PE: romanialibera.ro

Comentarii

Ultimă oră