Sari la conținut
cat-pierd-hotelierii-din-lipsa-zapezii-

Hotelurile şi restaurantele de la munte pierd peste 1 milion de euro pe zi pentru că nu ninge, potrivit unei analize realizată de Mediafax.ro. În plus atât în Poiana Braşov cât şi în Predeal din cauza temperaturilor crescute nu pot fi folosite nici tunurile de zăpadă artificială. Numărul turiştilor aflaţi la munte în luna ianuarie faţă de anul trecut s-a redus cu 70-80%.
"Din data de 15 decembrie nu am mai avut temperaturi cu minus. Pentru transportul pe cablu, în care am investit 17 milioane de euro, vom avea o nerealizare a bugetului de mai mult de jumătate. Şi la hoteluri am avut investiţii de peste 20 de milioane de euro, iar în luna ianuarie vom avea o scădere la jumătate a bugetului estimat iniţial. Totul este la jumătate", a declarat George Copos, proprietarul a trei hoteluri şi al unei firme de transport pe cablu în Poiana Braşov, pentru Mediafax.ro.
"Gradul de ocupare în Predeal, dar şi în alte staţiuni, a scăzut la 20% în weekend şi la zero în timpul săptămânii. Până vineri au mai fost ceva ruşi la munte, care au făcut Crăciunul pe stil vechi, dar acum nu mai este nimeni. Anul trecut, pentru întreaga lună ianuarie, gradul de ocupare era de 80-90%. În perioada 4-11 ianuarie au fost anulate toate rezervările pentru restul lunii ianuarie", a spus Dan Măluşel, proprietarul unui hotel dinPredeal, pentru Mediafax.ro. Nici la Moeciu hotelurile şi pensiunile nu au motive de bucurie. De asemenea  Liviu Cocoş, primarul oraşului Predeal, spune că în această perioadă sunt la munte doar 20% din turiştii care veneau anul trecut. "S-au anulat şi evenimente. Suferim cu toţii, şi firmele, şi autorităţile locale", a spus Cocoş.
Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) spune că în medie un turist stă la munte două nopţi şi cheltuieşte pe cazare şi masă peste 100 de euro. În consecinţă, cei peste 300.000 de turişti care vor renunţa să meargă la munte în această lună le produc hotelurilor şi restaurantelor pierderi mai mari de 30 de milioane de euro, adică un milion de euro pe zi.


Comentarii

Ultimă oră