Candidatul PSD din 2012 la alegerile locale, consilierul local Cătălin Leonte, nu exclude posibilitatea de a candida pentru funcţia de primar şi la alegerile din această vară. Leonte a recunoscut la emisiunea Mix Actual că a purtat negocieri cu mai multe formaţiuni politice, care ar urma să-l sprijine în demersul de a obţine fotoliul de primar al municipiului Braşov. Cătălin Leonte susţine că nu a luat o decizie în acest sens, dar pare tot mai hotărât să se implice în lupta electoral din această vară. “Pot să vă spun că într-adevăr am vorbit cu absolut toţi cei de pe scena politică pentru că mi se pare firesc să-mi cântăresc foarte bine şansele înainte de a face un pas. Un lucru este foarte clar, nu am luat nici un fel de decizie, mă gândesc cu foarte mare seriozitate însă la acest aspect, pentru că este încărcat de responsabilitate”, a menţionat Leonte.
Consilierul local PSD crede că pentru braşoveni nu va mai conta apartenenţa politică a candidatului pentru funcţia de primar. „În primul rând mi-aş dori ca susţinerea să vină din partea braşovenilor, să nu se mai pună problema apartenenţei la un anumit partid. Umbrela de partid de data asta nu o să mai conteze. La PSD nu am această susţinere, existând un alt candidat. Candidatul PSD pentru alegerile locale este fostul viceprimar Răzvan Popa.