Dacă ești fericitul părinte al unui bebeluș, odată cu bucuria imensă creată de venirea sa pe lume, este bine să știi că apar o mulțime de probleme pentru care trebuie să te pregătești și să le faci față în cel mai bun mod posibil.

Deși este foarte mic, nou-născutul devine în scurt timp foarte vioi și chiar dacă nu se poate deplasa singur încă, poate mișca energic din mâini și din picioare, ceea ce duce, uneori, la unele accidente nedorite. Dintre acestea, riscul de a cădea din pat, într-un moment de neatenție al părinților, este unul din cele mai serioase.

Deși luarea unor măsuri preventive, cum ar fi instalarea unor sisteme de protecție pentru bebeluși, este cea mai bună acțiune de a preîntâmpina evenimentele neplăcute, uneori, accidente de acest tip pot avea loc.

Iată cum ar trebui să acționezi într-o situație în care bebelușul tău a căzut din pat pentru a limita panica și a lua imediat cele mai bune decizii

 

l Nu intra în panică

 

Deși este un sfat greu de urmat și de aplicat, stăpânirea de sine este lucrul vital la care trebuie să îl faci imediat după producerea evenimentului nedorit. Acesta este necesar pentru a putea fi în stare să evaluezi rapid situația existentă și a putea gândi următoarele acțiuni pe care le ai de făcut.

Starea de panică poate să te facă să iei decizii greșite, care ar înrăutăți și mai mult starea celui mic, de aceea, oricât ar fi de greu, încearcă să te calmezi și să evaluezi posibilele căi de urmat.

 

l Când trebuie să suni imediat la salvare?

 

Totuși, există câteva situații în care ar trebui să suni de urgență la salvare. Acestea sunt:


l Dacă observi că bebelușul și-a pierdut cunoștința;
l Dacă are sângerări mari;
l Dacă pare că s-a lovit puternic în zona capului și este vizibilă o contuzie serioasă;


În toate aceste cazuri, nu este deloc indicat să miști copilul din poziția în care se află, deoarece acest lucru poate avea consecințe negative serioase dacă există o rănire serioasă la cap sau la coloana vertebrală.

Dacă micuțul vomită sau pare că se îneacă, întoarce-l ușor pe o parte. Ai grijă să-i susții gâtul în poziție dreaptă în timp ce faci această manevră.

În final, dacă este conștient și nu pare să aibă răni evidente, îl poți lua în brațe și începe să-l liniștești în timp ce verifici cu atenție zona capului pentru a depista eventuale umflături sau zgârieturi, apoi celelalte părți ale corpului inclusiv brațele, picioarele, pieptul și spatele.


l Îngrijirea ulterioară


Un bebeluș poate simți nevoia să doarmă după producerea acestui eveniment neplăcut, mai ales dacă s-a petrecut în timpul orelor de somn. Deși este bine să-l lași să doarmă, ar fi util ca din când în când să-l trezești pentru a observa unele reacții sau simptome posibile ce ar putea semnala unele contuzii ale capului, neobservabile cu ochiul liber. La trezire, copilul ar trebui să:


- respire normal;
- să te recunoască;

- să poată fi trezit ușor din somn;



Dacă unele din acestea nu se întâmplă, este cazul să apelezi la ajutor medical specializat în cel mai scurt timp posibil.

În concluzie, deși de cele mai multe ori nu este cazul, căderea din pat a unui bebeluș poate avea și unele urmări negative. De aceea, este bine să nu uiți cât de repede se poate mișca și rostogoli cel mic și să fii mereu cu ochii pe el, ținându-l în raza de acțiune a mâinilor tale, mai ales atunci când stă cu tine în pat.

Sursa foto: Pixabay.com