Sari la conținut

Mai multe spaţii verzi amenajate, mai multe piste de alergare, telegondolă până în Poiană Braşov, centre medicale performante, un aeroport, mai multe biblioteci, mai multe coşuri de gunoi, parcări subterane, un skate-parc mai mare, un cinematograf în aer liber. În plus, Braşovul are carenţe şi la  modalităţile de petrecere a timpului liber: mai multe expoziţii, teatre, concerte, petreceri organizate, târguri, un campus modern cu facilităţi pentru studenţi etc. Acestea sunt doar câteva dintre doleanţele tinerilor care trăiesc în Braşov şi care au participat la proiectul „Colorează-ţi comunitatea”,  iniţiat de Asociaţia Colors. Proiectul s-a desfăşurat în Braşov şi Sibiu între aprilie 2010 şi ianuarie 2011 şi a inclus o serie de activităţi nonformale, dezbateri şi expoziţii, cu scopul de a scoate la iveală şi a promova culorile şi lucrurile pozitive din comunitate. Cu ajutorul voluntarilor, organizatorii proiectului au colectat din cele două oraşe răspunsuri la două intrebari : care este culoarea oraşului tău şi ce ţi-ai dori de la oraşul tău ? Tinerii care au luat parte la dezbateri au vârste cuprinse între 13 şi 40 de ani, marea majoritate fiind liceeni.  Majoritatea tinerilor percep atât Braşovul cât şi Sibiul ca două oraşe colorate. Dacă Braşovul este preponderent verde, Sibiul are nuanţe diferite, de roşu sau gri. Proiectul a dovedit însă că tinerilor le pasă de comunitatea în care trăiesc şi doresc o schimbare. Ei sunt preocupaţi de subiecte de actualitate precum protejarea mediului, dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor oraşului, renovarea şi menţinerea în bune condiţii a clădirilor, dezvoltarea activităţilor de timp liber şi dezvoltare personală destinate tinerilor. Mai multe detalii despre proiect pe  www.1001culori.ro.

Comentarii

Ultimă oră