Sari la conținut
cea-mai-izolata-insula-din-lume

ituat la mii de kilometri distanţă de cel mai apropiat platou continental, grupul de insule Tristan da Cunha este cu siguranţă izolat, fiind înconjurat pe o rază de mii de kilometri de apele oceanului Atlantic, potrivit Mediafax. Cei peste 2.800 de kilometri care îl despart de coasta sud-africană, sau distanţa de 2.414 kilometri până la cea mai apropiată suprafaţă ce se înalţă peste nivelul oceanului transformă acest loc în cel mai îndepărtat grup de insule locuite de pe planetă, potrivit The Huffington Post. Şase insule fac parte din acest grup: Tristan Da Cunha (insula principală), Insula Inaccesibilă - pe bună dreptate numită astfel-, Insula Nightingale, Middle, Stoltenhoff şi Gough. Primii exploratori au ocolit insula Tristan da Cunha din cauza reliefului accidentat, lipsei unui port natural, dar şi a climei aspre, cu vânturi puternice pe tot parcursul anului. Insula a fost colonizată de britanici în 1816 şi de atunci a jucat un rol important în diferite războaie. În prezent insula este locuită de aproximativ 275 de persoane, iar accesul noilor rezidenţi este interzis. Populaţia insulei este alcătuită din aproximativ 80 de familii care au doar şapte nume, ceea ce înseamnă că mai toţi sunt înrudiţi, scrie realitatea.net.

Comentarii

Ultimă oră