Sari la conținut

Cea mai populară operă din toate timpurile, vineri, la Opera Brașov

cea-mai-populara-opera-din-toate-timpurile-vineri-la-opera-brasov

Opera Brașov îi așteaptă pe melomani, vineri, de la ora 18.30, cu spectacolul Carmen, de Bizet. „Carmen” este o poveste plină de pasiune, seducție și trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea „Habanera” până la Aria Toreadorului. Opera a avut premiera la „Opéra Comique” din Paris, pe 3 martie 1875, însă nu a fost deloc bine primită de către public pentru că etala personaje controversate și încălca numeroasele convenții ale vremii. Bizet s-a stins curând după premieră și nu și-a putut imagina succesul de care s-a bucurat, ulterior, lucrarea sa. Nici o operă nu a atins performanța popularității așa cum a făcut-o „Carmen”. Vineri, la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Dorel Munteanu, iar regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Prețul biletelor este de 30 de lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere și plătesc 20 de lei. Reprezentanții Operei Brașov anunță, însă, că pentru acest spectacol mai sunt foarte puține bilete disponibile, astfel că cei interesați trebuie să se grăbească.

Comentarii

Ultimă oră