Sari la conținut

România produce unele dintre cele mai căutate produse eco din Europa, dar românii nu profită de ele. Fermierii din vestul ţării spun că avem obiceiul să cam strâmbăm din nas când vine vorba de fructe şi legume bio. Străinii nu o fac. Pentru ei, preţul mai piperat şi aspectul produselor micuţe şi cam strâmbe sunt sinonime cu sănătatea. Un inginer horticultor, unul dintre puţinii agricultori fericiţi din România, reuşeşte să scoată profit din munca lui. 10.000 de euro pentru fiecare din cele 15 hectare de pământ pe care le are în judeţul Arad. A plantat cătină, care creşte sută la sută ecologic şi care merge la export. Cătina conţine cea mai mare cantitate de vitamina C, mai mult decât măceşul şi de zece ori mai mult decât citricele. Românul nu e pregătit încă pentru produsele bio, pentru că sunt scumpe. Spre exemplu, un kilogram de morcovi bio costă aproape 13 lei, în timp ce unul de morcovi normali costă doar 3,5. Cartofii bio pot fi chiar de şase ori mai scumpi decât cei obişnuiţi. În cazul fructelor, situaţia e aceeaşi. Un kilogram de pere bio poate să coste chiar şi 30 de lei, de trei ori mai mult decât perele normale.

Comentarii

Ultimă oră