Magistraţii Tribunalului Braşov au dispus, alaltăieri, menţinerea stării de arest preventiv a tinerei de 21 de ani care, în scopul tâlhăriei, a ademenit prin avansuri sexuale un bărbat, într-o zonă slab luminată din zona staţiei CFR Braşov, punându-i viaţa în pericol. Instanţa a prelungit şi arestul preventiv al complicelului femeii, care a atacat victima momită în întuneric. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. Potrivit mytex.ro, în noaptea de 5 decembrie 2014, aflându-se în zona Gării Braşov, tânăra a intrat în vorbă cu victima şi i-a propus să întreţină relaţii sexuale contra cost. Cum barbatul a fost tentat de ofertă, femeia l-a condus într-un loc retras şi slab luminat, unde îi aştepta celalalt complice. Potrivit procurorilor, acesta l-a înjunghiat pe barbatul de 57 de ani de mai multe ori, în zona abdominală, punându-i viaţa în primejdie. După agresiune, inculpaţii au sustras 294 de lei de la rănit, apoi l-au abandonat în stare gravă lângă peronul I din staţia CFR.