Casa Regională a Tinerilor Activi inaugurată joi la Brașov este un centru care oferă celor care nu au promovat examenele de bacalaureat sau celor care nu au încă un loc de muncă, o şansă în plus pentru a reuşi pe plan profesional.
Tinerii pot beneficia de serviciile gratuite de ocupare şi formare profesională ale centrului pentru joburi cerute pe piaţă şi în plus vor primi şi bani pe perioada participării la proiect. T. De exemplu, aceştia vor primi 350 de lei pe lună pentru un curs de calificare de nivel 1 care are o durată de 3 luni şi respectiv 6 luni pentru cursurile de calificare de nivel 2. Tinerii înscrişi la stagii de ucenicie vor primi şi ei o subvenţie lunară tot de 350 de lei timp de un an.
Dechiderea oficială a Casei Regionale a Tinerilor Activi din Braşov s-a făcut în prezenţa ministrului Muncii și Protecţiei Sociale, Rovana Plumb. Centrul de la Braşov va oferi pentru 600 de tineri servicii integrate de informare, consiliere şi oriectare profesională, cursuri de calificare în meserii cerute pe piaţa muncii, stagii de ucenicie şi programe de formare consultanţă şi asistenţă pentru iniţierea unei afaceri.
„Tinerii care nu au luat examenul de Bacalaureat, care nu se află într-un alt curs de calificare, recalificare, sau care nu au un loc de muncă, pentru ei lansăm un program pe care îl implementăm în valoare de 10 milioane de euro. Proiectul se adresează la 5000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. ” a declarat Rovana Plumb ministrul Muncii. „Scopul nostru este să angajăm cât mai mulţi dintre tinerii care ne calcă pragul” a adăugat Nicoleta Anghel, coordonator Casa Regională a Tinerilor Activi Braşov. Până în prezent, s-au înscris în proiect 145 de tineri. Casa Regională a Tinerilor Activi din Braşov este pe strada Nicolae Iorga, numărul 20, vizavi de Parcul Central, Nicolae Titulescu.