Sari la conținut

Cercei cumpăraţi de Carol al II-lea, vânduţi la licitaţie

Cerceii cu perle pe care regele Carol al II-lea i-a dăruit amantei sale Elena Lupescu şi care, ulterior, au stat într-un sertar timp de 35 de ani pentru că persoana care i-a moştenit i-a considerat prea pretenţioşi, au fost vânduţi cu 1,4 milioane de lire sterline la o licitaţie în Marea Britanie, anunţă Mediafax. Aceşti cercei au fost un cadou al regelui Carol al II-lea pentru amanta sa Elena Lupescu, care i-a lăsat moştenire la rândul ei unei femei britanice din Wiltshire. Femeia, necunoscându-le valoarea, i-a ţinut într-un sertar pentru că bijuteriile acestea mari nu erau pe gustul ei. Fiecare cercel este alcătuit dintr-o perlă uriaşă, de care este ataşat un lănţişor încrustat cu diamante, care are o lungime de aproximativ 1,25 centimetri. Se crede că perlele, care sunt naturale şi au fost descrise de experţi ca fiind albe cu nuanţe de roz şi albastru, au fost descoperite în Golful Persic sau în largul Australiei. Cerceii au fost moşteniţi apoi de nepotul femeii şi de soţia acestuia, care au descoperit din întâmplare că acele bijuterii sunt extrem de valoroase, abia după ce au discutat cu reprezentanţii unei case de licitaţii.

Comentarii

Ultimă oră