Sari la conținut

Cetatea Rupea, în circuitul turistic internaţional (VIDEO)

cetatea-rupea-in-circuitul-turistic-international-video

Cetatea Rupea este un exemplu clar că acolo unde există preocupare pentru turism, vin şi rezultatele. S-a transformat dintr-o ruină într-o bijuterie care a atras deja în 2015, 159.000 de vizitatori, scrie adevarul.ro.

Cetatea Rupea este una dintre cele mai vechi fortificaţii din judeţul Braşov. Impunătoarea fortăreaţă a ajuns însă o ruină în anii comunismului. Fiecare iarnă care a trecut a săpat adânc în zidurile cetăţii, astfel că, în 1990, majoritatea zidurilor erau distruse. Autorităţile au decis să ceară fonduri europene (32 de milioane de lei) pentru reabilitarea cetăţii şi au estimat că vor avea în primul an după terminarea lucrărilor 5.300 de turişti.  Lucrările au durat din 2010 şi până în 2013. Estimările autorităţilor au fost însă depăşite de zeci de ori. În 2013, Cetatea Rupea a fost vizitată de 61.000 de turişti, în 2014 de 115.000 de turişti, iar în 2015, până acum cifra a depăşit 150.000 de vizitatori. În iunie la Rupea vor sosi 30 de ghizi din Turcia care vor promova cetatea în străinătate. Cetatea Rupea este una dintre cele mai vechi fortificaţii din Braşov şi este atestată documentar în anul 1357. Turiştii care vor ajunge să o viziteze vor avea la dispoziţie căi de acces de calitate, 110 locuri de parcare din care 10 pentru autocare şi centru de informare turistică. Cetatea se află la 70 de kilometri de Braşov şi este vizibilă din DN13 care duce la Sighişoara.

Comentarii

Ultimă oră