Sari la conținut
chelsea-a-meritat-calificarea

Tehnicianul Laurenţiu Regehcampf a declarat, după ce Steaua a fost învinsă de Chelsea cu scorul de 3-1, că formaţia engleză a meritat calificarea în sferturile de finală ale Ligii Europa cel puţin pentru evoluţia foarte bună pe care a avut-o în repriza a doua a întâlnirii de la Londra. „Trebuie să analizăm exact ceea ce am greşit. Din păcate golul doi a venit prea repede. O greşeală din partea noastră, nu am fost atenţi la acea fază fixă. Ne-am creat câteva ocazii, dar nu am reuşit să mai marcăm. Ştiam că în repriza secundă ei vor face o presiune foarte mare, pentru că aveau nevoie să marcheze două goluri. Este foarte greu în momentul de faţă, încercăm să ne revenim foarte repede, n-avem timp, în două zile vom avea un meci foarte difcil la Bucureşti cu FC Vaslui. Nu am reuşit să fim atenţi în special la jucătorii lor periculoşi . Le-am spus băieţilor înainte că atunci când Mata intră pe stângul trebuie să-l blocăm. Dar nu au fost atenţi la acea fază în care Chelsea a reuşit să marcheze golul trei. Cred că am făcut un meci destul de bun. Îmi pare rău pentru toţi fanii noştri care au crezut în această calificare Şi noi am crezut, dar nu am reuşit. Am întâlnit o echipă puternică şi cred că, în seara aceasta, în special după repriza a doua, au meritat victoria. Dacă reuşeam să marcăm la ocazia lui Rusescu, alta era situaţia", a declarat Reghecampf.

Comentarii

Ultimă oră