Chiriile apartamentelor din marile centre universitare tind în general să se majoreze uşor la început de toamnă, odată cu revenirea studenţilor. Datele imobiliare.ro arătă însă o creştere de sub 10% în acest an, pentru apartamentele cu una, două şi trei camere (construite până în anul 2000), singura excepţie fiind observată în cazul locuinţelor tricamerale din Iaşi.

    În Braşov, o locuinţă monocamerală poate fi închiriată, în medie, cu 200 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară a anului trecut. Ceva mai puţin decât atât, mai exact 180 de euro pe lună, costă o garsonieră de 24 de metri pătraţi utili din zona Bartolomeu, aceasta fiind mobilată şi utilată.

    Pentru apartamentele cu două camere, chiria medie solicitată de către proprietari s-a majorat în ultimul an, ajungând la 320 de euro pe lună (faţă de 300 de euro pe lună în 2018). Cu toate acestea, o locuinţă de 60 de metri pătraţi utili din zona Astra poate fi închiriată şi cu 200 de euro pe lună – situată la etajul 10 din 10 (imobilul este mobilat şi utilat).

     Şi pretenţiile proprietarilor de apartamente cu trei camere au crescut uşor în ultimul an, ajungând la aproximativ 395 de euro pe lună, de la 380 de euro pe lună în acelaşi interval din 2018. În zona Gemenii, însă, o unitate locativă de 65 de metri pătraţi utili este listată pe portal la un preţ de 300 de euro pe lună.