Sari la conținut

Cinci miliarde de euro pentru integrarea refugiaţilor în Germania

cinci-miliarde-de-euro-pentru-integrarea-refugiatilor-in-germania

Germania trebuie să aloce fonduri suplimentare de cinci miliarde de euro pentru menţinerea ordinii publice, în contextul valului de imigranţi, şi pentru integrarea refugiaţilor, afirmă vicecancelarul social-democrat Sigmar Gabriel. „Putem gestiona sarcina dublă a integrării imigranţilor - primirea noilor-veniţi şi menţinerea coeziunii sociale - dacă avem un stat puternic, capabil să intervină”, a declarat vicecancelarul Sigmar Gabriel, liderul Partidului Social-Democrat (SPD) şi ministru al Economiei în guvernul cancelarului creştin-democrat Angela Merkel.

„Avem nevoie de încă 9.000 de agenţi de poliţie în Germania, de 25.000 de profesori suplimentari şi de 15.000 asistenţi sociali”, a adăugat Gabriel, potrivit Reuters, pledând pentru dublarea fondurilor destinate locuinţelor sociale. „Costurile acestui set de măsuri pentru integrare este de circa cinci miliarde de euro, iar Guvernul federal, landurile şi municipiile trebuie să stabilească sarcinile fiecăruia”, a subliniat vicecancelarul german. Propunerile sale ar urma să fie aprobate cu ocazia unei reuniuni a oficialilor federali şi regionali. Iniţiativa intervine în contextul în care 1,1 miliarde de extracomunitari au ajuns în Germania în anul 2015 şi după agresiunile care au vizat sute de femei de Revelion. Sursa www.mediafax.ro.

Comentarii

Ultimă oră