Sari la conținut

Cine blochează investiţiile în energia alternativă

Ioan Roşca, directorul companiei Electrica Distribuţie Transilvania Sud (EDTS), ne-a declarat, ieri, că toate investiţiile în domeniul sistemelor de energie alternativă sunt blocate, deoarece Legea 220/2008 privind stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile nu a primit avizul Comisiei Europene. Între timp, Electrica Distribuţie Transilvania Sud a primit deja şapte cereri de avize cu privire la demararea unor investiţii în domeniul energiilor regenerabile.
Legea care va ieftini energia. „Se vor promova investiţiile pe energie solară, biogaz, biomasă şi energia de tip hidro, în microcentrale de până la10 MW”, a spus Roşca. Sursa citată a mai precizat că, odată cu punerea în aplicare a acestei legi, preţul energiei la consumatorul final ar urma să crească cu aproximativ cinci puncte procentuale, având în vedere că „toate energiile produse în sistem regenerabil sunt mai scumpe”.
Cine vrea centrale pe biomasă. Potrivit directorului general al EDTS, mai mulţi crescători de animale din judeţul Braşov sunt interesaţi de demararea unor afaceri în domeniul producerii energiei din biogaz şi biomasă. „Am avut discuţii cu cei mai importanţi crescători de animale din judeţ. Din acestea a reieşit că şi la Victoria (Olimpiu Şoneriu – Carmpolimp, n. red.), şi la Codlea (Cătălin Munteanu – Gali Galo, n. red.), dar şi la Poiana Mărului (Tudor Neculoiu – Sergiana, n. red.) s-ar dori înfiinţarea unor astfel de centrale. Deocamdată, la nivelul judeţului Braşov am dat trei avize pentru demararea unor astfel de investiţii, dar ele stau pe loc din cauza faptului că legea este inaplicabilă”, a mai spus Roşca.

Pierderi de energie de 12%. Ioan Roşca spune că în prezent societatea pe care o conduce are pierderi de energie de 12%, mai mari decât la începerea crizei. „În 2008 aveam pierderi de energie de doar 11%, dar acum valoarea pierderilor a crescut, datorită erorilor comerciale, necitirii la timp, dar şi furturilor de energie”. Până anul viitor, potrivit unei directive a Electrica, pierderile sucursalelor regionale ar trebui să ajungă la 9,5%. „Pierderile tehnice sunt acum de doar 8%”, a mai precizat sursa citată.

Comentarii

Ultimă oră