Cristian Cioacă, acuzat că în 2007 şi-a omorât soţia, pe avocata Elodia Ghinescu, apelează la Biserica Ortodoxă. Poliţistul susţine că Elodia s-ar ascunde într-o mănăstire şi speră ca preoţii să o caute în toate lăcaşele de cult din ţară, pentru ca el să scape basma curată, scrie Mediafax.ro.
Cioacă se bazează pe declaraţia unei femei, care susţine că a văzut-o pe Elodia în viaţă, după data la care aceasta a fost dată în urmărire generală. Astfel, poliţistul susţine că există posibilitatea ca soţia lui să se ascundă într-un schit sau într-o mănăstire şi le cere preoţilor să înceapă să o caute.
În plus Cioacă mai cere procurorilor s-o caute pe nevasta sa printre persoanele amnezice sau cu dizabilităţi, inclusiv printre inculpaţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie motiv pentru care s-ar putea sustrage urmăririi penale.
Iată mai jos niste fragmente din cererea lui Cioacă:
" Va rugam a emite adrese catre unitatile sanitare de pe raza Municipiului Brasov pentru a vedea daca sotia mea era luata in evidenta cu afectiuni ale sanatatii sau daca a suferit interventii medicale sau tratamente medicale in perioada anilor 2003-2007 pentru a justifica presupunerea rezonabila ca ar fi avut probleme de sanatate care sa justifice pierderea vietii sau acte suicidare
Emiterea unei adrese catre Patriarhia Româana pentru a se comunica date si informatii privind posibilitatea ca sotia mea sa fie gazduita intr-una din institutiile de cult din tara respectiv schituri sau manastiri sub o identitate reala sau sub vreo alta identitate
Emiterea unei adrese catre Ministerul Muncii si al Protectiei Sociale pentru a se comunica daca sotia mea se poate gasi sau este luata in evidenta in vreuna din unitatile de asistenta sociala din cuprinsul Romaniei
. Emiterea unei adrese catre Directia Nationala Anticoruptie Structura Centrala precum si catre Serviciul Teritorial Brasov pentru a va comunica daca sotia mea avea calitatea de invinuit/inculpat sau persoana reclamata in vreuna din lucrarile instrumentate de aceste unitati de parchet pentru a se vedea daca exista un motiv plauzibil sa determine disparitia sotiei mele in ideea de a se sustrage de la ancheta penala" vezi aici detalii.