Sari la conținut

O instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie a decis, în urmă cu o lună, să caseze hotărârea Curţii de Apel Braşov prin care Cristian Cioacă fusese condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru că i-a citit mesajele soţiei sale. Practic, procesul se va relua la Judecătoria Braşov, pentru că, potrivit magistraţilor bucureşteni, Curtea de Apel nu era competentă să soluţioneze cazul. Procurorii Serviciului de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate din Braşov, împreună cu poliţiştii, au decis să-l trimită pe Cristian Cioacă în judecată pentru că a citit mesajele Elodiei deşi nu avea voie, iar apoi le-a dat publicităţii. Ar fi trebuit să ajungă mai întâi pe masa anchetatorilor. Oamenii legii l-au trimis pe Cioacă în judecată, la Curtea de Apel Braşov, pe motiv că, la momentul comiterii faptei, era ofiţer de poliţie judiciară. Curtea de Apel l-a condamnat la 3 ani de în chisoare cu suspendare. Poliţistul a declarat recurs, la care magistraţii bucureşteni au dat în urmă cu o lună sentinţa. Astfel, Cioacă va fi rejudecat, dar de această nu la Curtea de Apel, ci la Judecătorie. Procesul va începe pe 26 mai.  

A încercat să ofere o haină cadou.În cadrul înfăţişării de ieri a depus mărturie şi jurnalista Adriana Oana Popescu, cea care a scris, în 2008, cartea “Cioacă, diabolic sau nevinovat”. Aceasta a declarat în faţa instanţei că Cioacă i-ar fi oferit o haină de blană  şi o şapcă marinărească de-a Elodiei drept mulţumire pentru că  i-a solicitat ministrului de interne de la acea vreme, Cristian David, să-l transfere pe poliţist la IPJ Argeş. Cristian Cioacă a negat că i-ar fi oferit aceste bunuri.

Comentarii

Ultimă oră