UPDATE! La ora 09.00 s-a repus sub tensiune firul de contact între Dârste și Timișu de Sus iar trenurile staționate vor fi treptat reînscrise în circulație.
 
Echipele de intervenție acționează pe intervalul de stații Timişu de Sus - Dârste pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact.

Copacul smuls de rafalele puternice de vânt, care au depăşit în această zonă viteza de 80 de km pe oră, a rămas sprijinit pe firul de înaltă tensiune, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică.

6 trenuri de călători - R 3023, IR 15538, IR 14034, IR 1644, IR 1632, IR 1745 - staționează temporar în gările Timişu de Sus, Dârste, Braşov şi Predeal, iar R 3023 staționează între Dârste şi Timişu de Sus.

La fața locului a ajuns deja personalul feroviar care va interveni pentru îndepărtarea copacului şi remedierea deranjamentelor tehnice produse la linia de contact, astfel încât să poată fi realimentată linia de contact cu energie electrică, iar trenurile să fie reînscrise în circulație, în condiții de siguranță.