Sari la conținut


După sprijinul acordat de Consiliul Judeţean Braşov şi de o firmă privată, cel mai vechi clopot din Cetatea  Braşovului, de peste 300 de ani, va răsuna din nou.

Reprezentanţii Bisericii Negre, care s-au ocupat de campania de strângere de fonduri pentru repararea vechiului clopot din Piaţa Sfatului dar şi a turnului în care se află acesta, au reuşit să colecteze banii necesari. Proiectul a fost iniţiat de organistul Bisercii Negre, Stefffen Schlandt, care a dorit ca acest clopot să răsune din nou în vechea Cetate.  

Banii nu s-au colectat uşor. Proiectul, demarat la finele anului trecut  a reuşit, într-o primă fază a colectei publice, în timpul căreia Biserica Neagră a organizat mai multe concerte, să strângă doar 1.570 de lei de la mai multe persoane.
Renovarea turnului, finanţată de CJ . În paralel, aşa cum ne-a declarat Benianim Ghegoiu, asistent relaţii publice - Biserica Evanghelică C.A. Braşov, şi Consiliul Judeţean Braşov a decis să sprijine proiectul.: “Am avut, de curând, o ultimă discuţie cu şeful Executivului Judeţului, Aristotel Căncescu, care ne-a confirmat că instituţia pe care o conduce se va implica în salubrizarea şi consolidarea turnului. Asta înseamnă că se vor face inclusiv  lucrări de consolidare a grinzilor şi treptelor de lemn care sunt foarte vechi. ” Consiliul Judeţean Braşov va prelua în buget acoperirea tuturor costurilor lucrării.

Donaţie consistentă. O companie braşoveană a donat şi ea 7.000 de lei. Aceşti bani vor completa necesarul sumei destinate reparaţiei mecanismului care leagă  clopotul de ceasul aflat în turnul clădirii din Piaţa Sfatului. Este în discuţie oportunitatea ca  mecanismul vechi al ceasului să fie înlocuit cu unul care va fi adus din străinătate. În prezent, de funcţionarea ceasului se ocupă  meşterul Zoltan Boer care stăpâneşte perfect  arta ceasornicăriei.
Tăcere timp de 50 de ani.  Vechiul clopot, turnat la 1520, a fost distrus în urma incendiului care a mistuit Cetatea Braşovului în 1689, clopotul  actual fiind făcut un an mai târziu. Iniţial, acesta era acţionat prin intermediul a două ciocane de către mecanismul ceasornicului din turn şi bătea din sfert în sfert de oră. În anii `60 mecanismul de legătură a fost oprit, oficialităţile comuniste de atunci pretextând că sunetul acestuia ar fi fost prea puternic.  Dacă totul va merge conform planului clopotul va răsuna din nou în Cetate în această primăvară. (Maria Petraşcu)

Comentarii

Ultimă oră