Două coduri de vreme rea, unul portocaliu şi altul galben, au fost emise duminică, de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Codul galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului la munte este valabil de astăzi, 23 octombrie, ora 10 până mâine, 24 octombrie, ora 23, sub atenţionare fiind şi Braşovul.

Aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a ţării. În intervalul menţionat, în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, local în Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane, se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări, local şi temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55 km/h, iar la munte, vor fi rafale de peste 80 km/h.

Codul portocaliu de ploi abundente este valabil de luni, 23 octombrie, ora 12, până marţi, 24 octombrie, ora 18, iar afectate sunt zonele deluroase şi montane ale judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.