Proiectul de lege privind Codul de procedura fiscala a fost adoptat, marti, de plenul Senatului, cu 67 de voturi "pentru", 5 abtineri si 17 "impotriva". Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat ca prin noul Cod de procedura fiscala se doreste "simplificarea procedurilor administrative de recuperare a creantelor fiscale, imbunatatirea echilibrului drepturilor si obligatiilor celor doua parti ale raportului juridic fiscal, respectiv contribuabil si organul fiscal, dar si clarificarea unora dintre institutiile juridice susceptibile de interpretare", scrie Mediafax. Un alt obiectiv consta in "asigurarea unei stabilitati si predictibilitati pe termen lung a normelor scrise in actul normativ propus a fi rescris". Totodata, se are in vederea simplificarea procedurilor de administrare a creantelor fiscale, "claritate si accesibilitate prin eliminarea interpretarilor", prin corectarea neconcordantelor existente in prezent intre Codul de procedura fiscala si Codul Fiscal sau alte legi speciale. Teodorovici a precizat ca o alta prioritate a documentului este "o eficienta a activitatii de administrare a impozitelor si taxelor".

Senatorul Marinica Dinca (PNL) a declarat ca noul Cod de procedura fiscala este "legea prin care se jupoaie fiecare roman in parte de catre Victor Ponta".