Sari la conținut

Comentarii la Corona Braşov după ratarea calificării

comentarii-la-corona-brasov-dupa-ratarea-calificarii-

Corona Braşov nu s-a calificat în play-off-ul Ligii Mol la hochei pe gheaţă şi de acum trebuie să se gândească doar la Liga Naţională unde poate câştiga titlul pentru prima dată în istoria clubului. Luni seară, în ultima partidă din sezonul regulat al Ligii Mol, braşovenii au dispus de Ferencvaros cu 6-3, goluri marcate de Nagy Csaba 2, Wehrs, Bonar, Pysarenko şi Antal Zsombor.
S-a terminat cum a trebuit… Din păcate, în celelalte dispute ale zilei, rezultatele au fost cele pe care le anticipa toată lumea înainte de această ultimă etapă. Miercurea Ciuc a dispus de Dab Docler cu 5-2, iar Nove Zamky s-a impus în confruntarea cu Ujpest, 5-1.  Teatrul ieftin din Liga Mol şi-a spus cuvântul, însă o parte din vină o au şi braşovenii care dacă ar fi jucat la jumătate din potenţialul lor în prima parte a sezonului, ar fi fost calificaţi fără probleme. Corona a încheiat pe poziţia a 5-a, la egalitate de puncte cu Nove Zamky, slovacii având avantajul meciurilor directe, şi la un punct în spatele celor de la Miercurea Ciuc. Hocheistul canadian al formaţiei Corona Braşov, Joshua Bonar, a ocupat prima poziţie în clasamentul golgeterilor, cu 71 p. În play-off s-au calificat primele patru clasate, Dab.Docler, Miskolc Jegesmedvék, HSC Miercurea Ciuc şi HC Nové Zámky. În clasamentul final al sezonului regulat, după 48 de meciuri susţinute de fiecare echipă, pe primul loc a terminat Dab.Docler, cu 106 puncte, urmată de Miskolci Jegesmedvék, 91 p, HSC Miercurea Ciuc, 86 p, HC Nové Zámky, 85 p, ASC Corona Braşov, 85 p, Ferencváros-ESMTK, 31 p, Újpesti TE, 20 p.
Au fost stabilite semifinalele. Conform regulamentului, câştigătoarea sezonului regulat al Ligii Mol la hochei pe gheaţă, Dab Docler, a putut să îşi aleagă echipa pe care o va întâlni în semifinale. Ieri, „taurii de oţel” şi-au exprimat opţiunea şi se vor duela pentru un loc în ultimul act cu Miskolc, alegerea fiind una logică din punct de vedere al costului deplasării. În cealală semifinală, HSC Miercurea Ciuc o va întâlni pe Nove Zamky. Calificarea se va decide în sistemul cel mai bun din cinci partide.
Braşovul în KHL? Corona a ratat calificarea în play-out, datorită jocurilor slabe din debutul de sezon. Nu mai puţin adevărat este şi faptul că “jocurile” au fost făcute pe parcurs, ca să se califice cine trebuie mai departe. Elocventă în acest sens este prestaţia liderului Dab Docler, care după ce şi-a asigurat unm avantaj confortabil în fruntea ierarhiei, a început să …împartă punctele cu dărnicie. Braşovenii se gândesc ca în viitor să părăsească această competiţie a “prieteniei” şi să evolueze chiar în …KHL!  Despre această posibilitate, vicepreşedintele de la Corona Braşov, Emilian Cernica, a comentat: „Probabil că în viitor va fi posibil. Din câte ştiu, ruşii au o deschidere spre echipele din Europa. Ne trebuie aeroport şi mai multe locuri în tribune la patinoar. Chiar dacă acum este doar un vis, în viitor putem fi acolo”. Kontinental Hockey League (KHL) este NHL-ul Europei, un campionat cu 26 de echipe, împărţite în 2 conferinţe, est şi vest, şi 4 divizii. În acest moment, în KHL evoluează grupări din Rusia, Letonia, Ucraina, Belarus, Cehia şi Slovacia.

Comentarii

Ultimă oră