Primii consumatori care vor beneficia de contoare cu modul radio, care pot fi gestionate de la distanţă, sunt cei din Poiana Braşov!

  Compania Apa Braşov a anunţat că în perioada martie - decembrie 2019 va schimba toate contoarele care se apropie de expirarea termenului de valabilitate metrologică, care este de 7 ani, iar primii pe listă sunt consumatorii din Poiana Braşov.

  „Această acţiune are la bază Legea 241/2006 republicată şi Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, aprobat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din judeţul Braşov. Ne propunem ca, în viitorul apropiat, toţi clienţii din Braşov şi Poiana Braşov să aibă contoare inteligente sau cu modul radio, care permit citirea la distanţă. Îi asigurăm pe toţi clienţii noştri că acest proces de modernizare este în beneficiul lor deoarece citirile vor fi făcute mai simplu, mai exact, mai rapid”, a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Braşov, Alina Bălătescu.

    Ordinea de instalare: 1 - asociaţii de proprietari; 2 - firme; 3 - case 

  Reprezentanta companiei a anunţat că, pentru început, asociaţiile de proprietari şi agenţii economici vor beneficia de instalarea de contoare inteligente. Astfel, citirile vor ajunge rapid în baza de date a operatorului şi vor putea fi facturate în consecinţă.

  Pentru persoanele fizice, înlocuirea se va face progresiv, în două etape. În primă fază, înlocuirea se va realiza cu contoare de acelaşi tip. În cea de-a doua etapă, procesul de schimbare a contoarelor va fi planificat pe străzi şi zone, iar aparatele de măsură montate vor avea modul pentru citire la distanţă.

    Apel către clienţi

  „Pentru ca întreaga operaţiune să se desfăşoare în condiţii optime, îi rugăm pe clienţii noştri care au primit o înştiinţare pe această temă, să asigure accesul la contorul de branşament între orele 7.00 şi 19.00”, a mai spus Alina Bălătescu.

    150 de metri, „raza de citire”


  Contoarele cu citire la distanţă sunt mecanice şi au ataşat un modul radio pentru transmiterea informaţiilor până la o distanţă maximă de 150 de metri în câmp deschis.

    Semnalează şi pierderile de apă din reţeaua blocului

  Contoarele inteligente au inclus în corpul lor acest modul de citire la distanţă, care are şi alte funcţii, respectiv bază de date în care sunt înregistrate debitele minime sau maxime, pot semnala pierderi de apă în reţeaua interioară, lipsa apei sau inversarea sensului de curgere al apei. „Spre exemplu, pe cadranul contorului apare afişat, pe lângă index şi debitul instantaneu. După montarea noilor contoare, nu mai este necesară prezenţa proprietarului pentru citirea indexului. Înlocuirile nu presupun nici un cost suplimentar din partea clienţilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa.