Sari la conținut

Companii din Brașov, interesate de construirea aeroportului

companii-din-brasov-interesate-de-construirea-aeroportului

Consultantul Consiliului Județean Brașov în privința construirii aeroportului de la Ghimbav, gral. (r) Ion Georgescu, fost director la IAR, a dezvăluit faptul că două dintre cele mai importante companii din Brașov sunt interesate direct de construirea aeroportului.

Pe de o parte, spune Georgescu, compania Ina Schaeffler a făcut deja un studiu prin care transportul producției sale să se facă pe calea aerului către anumiți beneficiari, iar cei de la Aerotech (care au fabrica lângă IAR) au anunțat că își vor construi pe cheltuiala lor o bretea de legătură cu aeroportul, în vederea transportării cu avionul a pieselor produse la Brașov.
Georgescu spune că în 5-6 ani aeroportul de la Brașov își va atinge capacitatea maximă de 1 milion de călători/an, în contextul în care viitorul aeroport este foarte interesant pe partea de cargo, Brașovul fiind în centrul țării, iar de aici este mai ușor de transportat mărfurile în orice colț al României. Un pasager este echivalentul a 0,1 tone marfă, de aici și optimismul privind oportunitatea investiției de la Ghimbav.
Potrivit informațiilor publicate de newsbv.ro, mai multe firme de logistică și-au închiriat deja spații în jurul aeroportului, aici urmând să funcționeze atât spații mari de depozitare, cât și transportatorii. Nu în ultimul rând, viitorul centru nodal de cale ferată din zona metropolitană Brașov face din aeroportul de la Brașov un concurent de temut pentru aeroporturile de la București, Sibiu și Târgu Mureș.
„Pe partea de transport de călători, deja mai multe firme de transport sunt interesate de investiția de la Brașov, iar dacă vom ajunge la capacitatea de un milion de călători pe an, atunci afacerea este superprofitabilă“, a declarat duminică Aristotel Căncescu, președintele Consiliului Județean Brașov, cu ocazia semnării contractului pentru proiectarea și construirea pistei aeroportului de la Ghimbav.

Comentarii

Ultimă oră