Sari la conținut

Condiţii hoteliere la Maternitatea Braşov (video)

conditii-hoteliere-la-maternitatea-brasov-video

Pacientele de la Maternitatea Braşov au la dispoziţie, contracost, începând din această lună, un număr de 15 rezerve, în regim de trei stele. Lucrările pentru modernizarea saloanelor speciale au fost finalizate, iar Consiliul Judeţean a plătit pentru acest proiect 240 de mii de lei. Din aceşti bani au fost modernizate opt saloane însumând 20 de paturi, adăugându-se la celelalte şapte rezerve care deţin 13 locuri de internare.
În acelaşi timp, cu ajutorul financiar venit din partea instituţiei judeţene au mai fost făcute şi alte investiţii importante la Maternitate.
Oricine solicită internarea în rezervele cu plată, trebuie să ştie că poate găsi un loc oricând! Declaraţia aparţine directorului Maternităţii, dr. Mircea Preda, care a gândit pentru pacientele din spital locuri de cazare care să le asigure tot confortul pe parcursul internării lor. Acum, unitatea medicală deţine 15 rezerve, cu un total de 33 de paturi. Chiar şi tarifele au fost modificate, astfel că o zi de internare costă 80 de lei, de la 120, dar au fost introduce şi discounturi: pentru mai mult de cinci zile de internare se plăteşte 50 de lei pe zi, iar pentru mai mult de 15 zile, preţul ajunge la 30 de lei pe zi. Camera specială este nou mobilată, a fost dotată cu frigider, televizor şi fierbător de apă. Pentru acest proiect, bugetul judeţean a alocat 240 de mii de lei, însă bani au mai fost prevăzuţi şi pentru două lifturi noi – 260 de mii de lei, alţi 400 de mii de lei pentru renovarea mansardei, unde va funcţiona cafeterie, după ce se vor termina procedurile de licitaţie pentru administrarea spaţiului.
Investiţiile în modernizarea spitalului nu sunt însă încheiate: până în iunie se lucrează la finalizarea lucrărilor în ambulatoriu, urmând să fie reamenajată şi recepţia pentru primirea pacientelor.

Comentarii

Ultimă oră