Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a condus ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, forul legislativ al Regiunii 7 Centru.

 

Întrunirea s-a desfăşurat online, fiind ultima din acest an. Totodată, a fost ultima ședință pe care președintele CJ a prezidat-o din postura de președinte al CDR Centru, funcție pe care a ocupat-o din iunie 2019. În cadrul şedinţei a fost validată componenţa Consiliului, ca urmare a scrutinului local din 27 septembrie.

 

Trebuie spus că forul legislativ regional este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, la care se adaugă câte un reprezentant al fiecărei categorii de consiliu local (respectiv municipal, orăşenesc şi comunal), din cele şase judeţe, totalizând astfel 24 de membri.

 

Cu acest prilej membrii CDR au convenit asupra echipei de conducere a forului deliberativ, care se stabileşte prin rotaţie, având un mandat pe o perioadă de un an. Ștafeta i-a fost predată lui Borboly Csaba de la Consiliul Judeţean Harghita. El va prezida Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru în următorul an.